Emotional Freedom Techniques, EFT
Interviu cu Dr. Silviu Popa
Care
este avantajul tehnicii EFT?
Marele ei avantaj este că poţi să o înveţi de unul singur, s-o aplici, s-o verifici, s-o testezi şi s-o dezvolţi. Este o metodă care se poate aplica în relaţii de cuplu, de familie, profesionale şi chiar în traume.
Cum poate fi aplicată la locul de muncă?
Tehnica EFT poate fi foarte bine aplicată la locul de muncă, pentru că o mare parte din stresul de la serviciu este generat de funcţionarea defectuoasă a acestor relaţii (pe scară ierarhică, între colegi, cu clienţii). Toate acestea generează stres, emoţii de tip furie, frustrare, ură, mânie, dezamăgire, lipsă de încredere în sine. Dacă îţi însuşeşti această tehnică, o poţi folosi fie la muncă, fie acasă, pentru a nu te încărca emotional în zilele următoare. Evenimentele care te-au supărat există încă în memoria ta, dar reacţia ta emoţională este zero sau este o reacţie constructivă. Intenţionez ca direcţie de dezvoltare a EFT un program de management al stresului pentru firme, un program care să conţină seminarii de eliberare de stres chiar la locul de muncă. Durează o oră-o oră jumătate. Cred că această metodă ar duce la creşterea productivităţii, la diminuarea zilelor de concedii medicale şi la îmbunătăţirea climatului de lucru în privinţa relaţiilor de lucru. EFT-ul se adresează cauzelor şi nu neapărat simptomelor.
Cum ajută tehnica în dezvoltarea personală?
EFT a fost gândit iniţial pentru a rezolva aceste probleme emoţionale din trecut, dar poate fi folosit şi pentru a depăşi blocajele emoţionale legate de viitor. Un exemplu simplu: îţi stabileşti un obiectiv în domeniul financiar. Dacă vrei un venit de 2 ori mai mare decât cel de acum, apar aceste blocaje emoţionale „nu pot să fac treaba asta, nu sunt eu capabil de acest lucru, climatul economic de acum mă va împiedica, sunt prea tânăr, sunt prea bătrân etc.” Toate aceste blocaje emoţionale sunt, de fapt, cele care împiedică, printre altele, atingerea obiectivelor pe care ni le propunem în viaţă. Ori, cu EFT poţi să identifici şi să elimini rând pe rând aceste blocaje emoţionale. Am lucrat cu o tânără femeie de afaceri care avea probleme de amânare. Am identificat care sunt, de fapt, circumstanţele, din care a apărut prima dată această tendinţă de amânare şi erau legate, de fapt, de imaginea de sine, tot din copilărie. După ce desfaci această tendinţă de amânare în blocajele despre care vorbeam şi le tapezi, spunând „chiar dacă mi-e atât de greu să dau un telefon să contactez clienţii pentru a le oferi noul nostru produs, o s-o fac, iar ei mă vor accepta aşa cum sunt”, observi că problemele se rezolvă. A funcţionat chiar foarte bine şi acesta este domeniul în care mi-ar plăcea foarte mult să lucrez, dar trebuie să recunosc că marea majoritate care apelează la EFT vrea să îşi rezolve, de fapt, problemele din trecut ca să ajungă în prezent la o situaţie de normalitate. Dacă imaginea ta de sine este suficient de puternică, evident şi cariera ta va creşte proporţional cu imaginea pe care o ai. Imaginea este legată de zona de confort. Cu cât îţi extinzi această zonă de confort spre frontiere mai mari, cu atât cariera ta profesională poate deveni mai fructuoasă, mai bogată, mai plină de împliniri. Depăşirea acestor limite este uşor de făcut cu EFT.
Care ar fi problemele de sănătate în care ne putem ajuta de tehnică?
Sunt foarte multe, pentru că aşa cum spun medicii, 80% dintre boli sunt psihosomatice. Ideea de bază a EFT este că orice emoţie negativă este rezultatul unei perturbări a circulaţiei energiei prin corp. Aceste boli au ca substrat emoţii negative- stresul este cel mai cunoscut la ora actuală. Dacă rezolvi aceste emoţii negative, atunci şi boala respectivă dispare mai repede sau mai încet. Acum una dintre probleme este că aceste emoţii negative care au condus la boala respectivă nu sunt de natură recentă, unele pot să îşi aibă cauza chiar în copilărie, la 3-5 ani. Atunci trebuie să aplici această metodă uzuală în psihologie, să mergi şi să discuţi despre problemele copilăriei.
Metoda în sine poate fi pusă în aplicare şi în spitale?
Nu am făcut încă acest lucru, deşi intenţionez să iau legătura cu spitalele prin intermediul unor asociaţii de pacienţi bolnavi de cancer, pentru că acolo merge foarte bine metoda, mai ales pentru rude, pentru părinţii celor afectaţi de cancer, dar şi pentru cei afectaţi, pentru că impactul puternic al acestei boli este şi de natură emoţională, întrucât există această teamă teribilă de moarte, de efectele secundare ale tratamentului. Toate aceste lucruri pot fi înlăturate. Tehnica ameliorează starea de sănătate, ştiindu-se că un sistem imunitar pus la punct poate să ajute boala. Alături de terapia aplicată de medic, lucrurile evoluează foarte bine.
Au fost oameni care au venit cu o boală specifică şi au zis „Datorită tehnicii mi s-a ameliorat boala sau chiar m-am făcut bine”?
Da, o să dau 2 exemple din arii distincte. Una este legată de Parkinson- am lucrat cu o persoană care are această boală, din cauza căreia partea dreaptă a corpului era rigidă. Nu putea să îşi mişte piciorul şi mâna dreaptă, pe lângă celelalte simptome. Soţia sa cunoştea EFT pentru că îl folosise pentru o chestie minoră şi avea mare încredere în această metodă, la care a apelat după ce a încercat tot felul de tratamente clasice, care nu au dat rezultate. Doar primele 2 sedinţe le-am avut faţă în faţă, celelalte 10-12 sedinţe le-am avut prin telefon sau prin internet. Ultima dată mi-a spus că au dansat în balcon. În ultima lună, se plimbă în fiecare seară pe malul mării. Mi s-a părut o realizare absolut fabuloasă, de la situaţia de om care era condamnat la imobilitate la condiţia în care să cobori de la etajul 3 şi să urci înapoi fără ajutor şi să te plimbi pe faleză sau să dansezi cu soţia ta, este o realizare excepţională. Celălalt exemplu este al unei afecţiuni care este considerată incurabilă, este vorba despre bâlbâială (balbism). Nu există un tratament pentru că nu se ştie foarte clar care este cauza. Se presupun mai multe cauze, dintre care una este de natură emoţională. Daca porneşti de la premisa aceasta şi foloseşti EFT aşa cum am făcut cu o profesoară din Moldova, rezultatele sunt peste aşteptări: de la bâlbâiala pe care o avea şi care o împiedica să îşi ţină cursurile, la persoana care acum este foarte sigură de sine şi care vorbeşte perfect. Rezultatele spectaculoase privind balbismul acestei doamne au necesitat două luni şi jumătate de tratament.
No related posts.










Excelent, e o binecuvintare sa avem astfel de terapeuti printre noi, gata sa ne ajute!
Sper din tot sufletul sa beneficiez si eu, alaturi de familia mea, de aceasta tehnica de vindecare.
Multumim ca existati, domnule dr. Silviu Popa!
te-am vazut aseara la televizor….mi s-a parut o chestie incredibila. stiu ca avem oameni destepti ,dar nu mi inchipuiam si ca studiaza astfel de lucruri. eu am citit ff mult despre asta ,adica cum se “trateaza” stresul prin diferite metode neconventionale,dar nimic in romaneeste,in spaniola si in engleza,dar ma bucur enorm ca se stie si la noi de astfel de metode. am aplicat multe din metodele despre care am citit , si intra-devar rezultatele sunt fenomenale (chiar si aceea cu frecatul lobului urechii in conditii de stres , si in chestiuni de minute te simti total linistit) dar cred ca ff important este sa crezi ca aceste met. dau intra-devar rezultate. mi ar placea sa particip la seminarele tale ,dar din nefericire (…..sau fericire…) nu sunt in tara. sper ca macar pe aceste site uri sa putem pastra legatura… ma intereseaza ff mult aceste metode , pentru a-mi vindeca trecutul , trai linistita prezentul , si planifica un viitor fericit……….
Inca nu am aplicat aceasta tehnica, dar din cate am studiat pe internet pare destul de reala si de eficienta in multe boli. O sa aprofundez aceasta tehnica pt.a ma lamuri in primul rand pe mine. Cu Dumnezeu inainte!!!
Adauga un comentariu!
Articole din ediţia curentă
Materialele publicate pe site-ul www.sciam.ro sunt protejate de legea dreptului de autor şi nu pot fi reproduse decât cu acordul scris al redacţiei. Citarea este permisă doar în limita a 500 de cuvinte, cu precizarea sursei (Scientific American Mind - Psihologia Azi) şi a link-ului către articolul respectiv pe www.sciam.ro.
Revista "Scientific American" este indexată în baza de date MEDLINE (Baza de date a National Library of Medicine din SUA, Nr. 0404400) şi ISI - Thomson Reuters . Cercetătorii din România care doresc să publice articole trebuie să le trimită redacţiei SCIAM Mind România - Psihologia Azi pentru pre-evaluare.